Oameni, Evenimente, Povesti, Ghid

2019, un an plin de provocări pentru Camera de Comerț și Industrie Prahova

113 0

Formarea și perfecționarea  profesională a forței de muncă, stimularea activității de export și atragerea de investitori străini în județul nostru sunt doar câteva dintre obiectivele îndeplinite în acest an de către reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a județului nostru. Președintele CCI Prahova, Aurelian Gogulescu a precizat prezentând bilanțul realizărilor din acest an că, pentru instituția pe care o conduce cât și pentru mediul de afaceri prahovean, anul 2019 a fost un an complex.

Pe fondul unor modificări legislative, CCI Prahova a încercat permanent să se adapteze tendințelor și evoluției forței de muncă și a organizat 13 tipuri de cursuri și seminarii de instruire, derulate în 35 acțiuni de formare profesională, la care au participat 463 cursanți. Tot în sprijinul mediului de afaceri au fost derulate 6 proiecte finanțate din fonduri europene:

4 proiecte în cadrul PROGRAMULUI  OPERATIONAL CAPITAL UMAN – POCU, din care 3 proiecte cu înființarea de Start-Up-uri. Acestea au adus un plus de capital în cele 7 județe ale Regiunii Sud-Muntenia.

Obiectivul proiectelor : realizarea de activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare; Crearea de locuri de munca cu profil nonagricol, in zona urbană. Grupul tinta: someri, persoane aflate in cautarea unui loc de munca, angajati. Valoarea totala a celor 3 proiectea a fost de 9,8 milioane de Euro.Total Rezultate pentru cele 3 proiecte: infiintarea a 182 noi afaceri (start-up-uri), crearea a 364 noi locuri de munca, prin acordarea de granturi in valoare de 33 000 – 34 000 Euro/afacere nou infiintata. In acelasi timp au fost sprijinite 54 IMM-uri pentru planificarea strategica a afacerii, in vederea adaptarii la schimbare si la dinamica sectoarelor economice cu potential competitiv.

Astfel 2800 persoane au fost selectate în grupul țintă care au beneficiat de activitățile desfășurate în proiecte: 1039 planuri de afaceri evaluate,128 stagii de practică organizate și monitorizate, 184 de firme nou înființate la Registrul Comerțului în toate județele din regiunea Sud Muntenia si înființarea a 2 Centre Accelerator de Inovare Socială –  la Ploiești și Slobozia. Acestea sunt doar câteva dintre proiectele derulate de Camera de Comerț și Industrie Prahova.

La acestea se adaugă misiunile economice care au dus la încheierea de 4 noi acorduri economice cu parteneri din Egipt, Turcia, Coreea, Bosnia și Herzegovina.

Potrivit datelor statistice în Prahova sunt înregistrați  peste 185 505 de salariați care reprezintă 3,8% din numărul total înregistrat la nivel național care își desfașoară activitatea în 24.000 de societăți comerciale.

Text: Denisa DUMITRESCU
Foto: Ioan POPESCU

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.