Oameni, Evenimente, Povesti, Ghid

Album „Statuia Libertății – O istorie Republicana Ilustrată -Ediție Aniversară Limitată

341 0

Album „Statuia Libertății – O istorie Republicană Ilustrată” de Dan Gulea și  Dorin Stănescu, Editura Atom, Ploiești, 2020.

Un volum ce va fi lansat sâmbătă, 8 august 2020, in prezenta autorilor, cu prilejul împlinirii a 150 ani de la mișcarea antimonarhică „Republica de la Ploiești”. Editia aniversară se poate comanda pe www.carturesti.ro si o gasiti in Librăria Cărturești Ploiești din AFI Ploiești.

Evenimentul istoric Republica de la Ploiești și noile interpretări istoriografice ale acestuia reprezintă o excelentă ocazie de rememorare a lumii românești de la 1869-1870 și a frământărilor sale, pe care autorii le surprind într-o fascinantă istorie ilustrată a Statuii Libertății, a Republicii de la Ploiești și a posterității sale. Albumul descrie creșterea și descreșterea unui simbol republican cu valențe masonice, revoluționara Marianne, un simbol născut în mijlocul unui regat, într-o epocă în care se afirma că ,, Bucureștiul este doar un oraș de la marginea Ploieștiului’’, care traversează istoria cea mare și istoria cea mică și pe care l-au prezentat, în diferite ipostaze, personalități precum Eminescu și Caragiale sau domnitorul Carol și C.A. Rosetti sau l-au descris în pagini de literatură și de cronică; sosirea țarului Alexandru II în oraș la 1877 are un capitol distinct, prezentat prin publicațiile world wide care relatează evenimentul.

Epoca actuală, a distanțării sociale, a reconfigurării identitar-simbolice, este și ea ilustrată în acest volum dedicat avatarurilor, semnificațiilor și locurilor prin care s-a peregrinat Statuia Libertății în urbea proclamată republică acum 150 de ani.

Acum 139 de ani, la 21 iunie 1881, în cadrul unei ceremonii aparte, se inaugura primul monument de for public al orașului Ploiești: „Statuia Libertății”, un simbol al orașului nostru.

Iată ce spune presa vremii:

Duminică 21 Iunie, orașul Ploești înfățișa o priveliște neobișnuită: pretutindeni veselie, pretutindeni mișcare și poporațiune de toate clasele, în vestminte de sărbătoare, se îndrepta spre Piața Unirei. Pela 9 ore piața era plină, ferestrele și balcoanele dela casele din giuru-i înțesate de doamne și chiar coperișurile acoperite de bărbați.Toată această lume aștepta cu-n sentiment de nerăbdare inaugurarea statuei Libertăței care s-a oferit Ploeștenilor prin contribuțiuni făcute în toată țara pentru curajul și abnegațiunea ce au știut a depune, cu ocazia alegerilor dela 1869 întru apărarea libertăților publice’’.(Românul, 24 iunie 1881)

Duminecă s-a descoperit la Ploiești Statuia Mme Grigorescu (așa-i zic ploieștenii Statuii Libertății, ridicate în onoarea efemerei republice de la 1869-1870). L’Independence Roumaine află că se făcuseră mari preparative pentru a primi pe rabin, pe d. D. Brătianu și – tres faciunt collegium – pe d. Urechia. Gardă națională pănă la statuă. Însă înaltele personaje nevenind, garda s-a întors singură și desilusionată împrejurul Mme Grigorescu.”(Mihai Eminescu, Timpul, 24 iunie 1881)

Poziționarea geografică favorabilă a orașului, pe axele rutelor comerciale spre Transilvania și spre Moldova, definește Ploieștiul drept un punct de tranzit și de depozitare pentru mărfuri dintre cele mai diverse, iar acest fapt se răsfrânge pozitiv asupra locului. Motorul economic este cel care declanșează un val întreg de efecte: stabilirea aici a unor etnici germani, evrei, maghiari, italieni, bulgari, circulația ideilor progresiste ale timpului etc. Astfel apar în oraș ulița sârbească și Strada Franceză, două simboluri ale cosmopolitismului, dar și ale ambițiilor neafirmate încă ale Ploieștiului. Firava prosperitate economică locală și interacțiunea cu oameni și idei din alte zone geografice nu lasă indiferentă pătura socială dinamică a orașului. În rândul târgoveților ploieșteni se produce o transformare firească, pe undeva, aceea de la statutul de supuși ai boierimii locale, ai domnului țării, la statutul de cetățean.

Despre autori:

Dan Gulea (n. 22 februarie 1977) este critic literar și eseist, doctor în filologie al Universității din București, autor al volumelor Domni, tovarăși, camarazi. O evoluție a avangardei române (2007), Nouă tipuri de lectură. Cu o excursie în critica (și teoria) literară (2018, „o pledoarie pentru o mai mare claritate și o schimbare complexă de paradigmă” – asymptote-journal.com), Cartea Românească 100 (2019, o primă monografie a unei edituri din spațiul autohton). Editor al lui Caragiale (Titircă, Sotirescu & Cia, 2012), E. Lovinescu (Inedite: articole, scrisori, autografe, prefețe, cereri si petiții, alte documente (1896-1943), 2018) și al volumului Citind Marele Război. Antologia scriitorilor căzuți (2017). Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Premiul „Cartea Anului” al Filialei București de Critică, Eseistică și Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România pentru Marginaliile avangardelor (2016). Alături de Pluviografii. O istorie a culturii române de la Ploiești (2012), albumul Orașul dispărut. Ploiești (2016) este o dovadă pentru rememorarea unei identități urbane familiare publicului ploieștean de azi și de ieri.

Dorin Stănescu (n.1974) este profesor în învățământul preuniversitar prahovean, doctor în istorie al Universității din București, bursier postdoctoral în cadrul programelor Europaeus (2011), Universitatea din București, Cendari (2015) Trinity College Dublin, autor și coautor al unor studii și lucrări de istorie: „La gare comme espace des cérémonials publics. Le cas de la gare de Ploieşti en Roumanie” (Revue d’histoire des chemins de fer, nr 45/ 2014, Paris), Republica de la Ploiești (Editura Societății Culturale „Ploiești-Mileniul III”, 2016), Marea Carte a Ploieștilor (coordonatori: Gh. Marinică, C. Trestioreanu, Editura Societății Culturale „Ploiești Mileniul III”, vol. I-III, 2019 ), România Mare votează. Alegerile parlamentare din 1919 „la firul ierbii” (coordonatori: Bogdan Murgescu, Andrei Florin Sora, Editura Polirom, 2019).

Sursa foto si text: Societatea Culturala ATOM Ploiesti

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.