Oameni, Evenimente, Povesti, Ghid

Atenție, troleibuzele nu mai ajung la Gara de Sud

608 0

Măsura a fost luată din cauza Ploiești Street Festival

De azi și până duminică, 9 iunie, circulația troleibuzelor în Ploiești este dată peste cap de cea de a doua ediție a Ploiești Street Food Festival.

Întrucât Bulevardul Castanilor a fost închis circulației încă de joi noapte, TCE Ploiești a luat decizia să scurteze trasele troleibuzelor 44 și 202. Astfel, acestea nu mai circulă decât până la Halele Centrale, unde călătorii sunt rugați să coboare și să folosească autobuzele 30 și 1 pentru a ajunge la Gara de Sud.  Măsura, insuficient mediatizată, i-a luat prin surprindere pe mulți dintre pasagerii TCE.

Sursa foto: TransPloiesti

Cea de a doua ediția a Ploiești Street Food Festival se desfășoară între 7 și 9 iunie pe Bulevardul Independenței. „Ne ținem de cuvânt și ne întoarcem cu un meniu care să vă facă alegerile mai dificile: burgeri cu vită, porc sau rață, cartofi crocanți cu topping-uri pentru tot gusturile, frigărui suculente, tacos, burritos, deserturi irezistibile și înghețată cu toate aromele. Și nu ne oprim aici” – anunță organizatorii pe pagina oficială a evenimentului, adaugând că „dacă nu vă puteți hotărî, încearcați-le pe toate. Aveți trei zile la dispoziție să creați amintiri care vă lasă gura apă.”

Potrivit aceleiași surse, în fiecare seară a Festivalului, după ora 20.00, pe scena amplasată la Monumentul Vânătorilor vor avea loc concerte, după următorul program:

Vineri – Vama
Sâmbătă – DJ JIJI // Fab Morvan ex Milli Vanilli
Duminică – Șuie Paparude

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.