Oameni, Evenimente, Povesti, Ghid

Copiii din comunele prahovene au primit în dar 16 spectacole în cadrul proiectului “Teatru la noi în sat”

64 0

Asociația “Muzica Artelor” a desfășurat în perioada 01.08.2022 – 30.11.2022 Proiectul ”Teatru la noi în sat”, finanțat cu 30.000 de lei de către Consiliul Județean Prahova, prin Fondul Bugetului Județului Prahova alocat activităților non-profit pentru anul 2022, alți peste 3.000 de lei fiind contribuția proprie a asociației.

Conform inițiatorilor, obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea sustenabilă și durabilă a culturii dintr-o perspectivă integrativă împreună cu educația, cultele, mediul, turismul, mediul de afaceri, inclusiv colaborarea interregională și cooperarea trans-națională prin intermediul reprezentațiilor de spectacole pentru copiii preșcolari și elevii din învățământul primar si gimnazial.

În cadrul proiectului au avut loc 16 spectacole la Primăria Vărbilău, Asociația Pro Vita Sfântul Brâncoveanu, Primăria comunei Mănești, Primăria Brazi, Primăria Surani, Primăria Starchiojd, Primăria Filipeștii de Târg, Primăria Păcureți, Primăria comunei Măgureni și Școala Gimnazială Valea Plopului.

În toate aceste locuri, prin asigurarea accesului copiilor și tinerilor la manifestații culturale și artistice, dar și prin descoperirea și încurajarea aptitudinilor artistice în rândul acestor categorii, “Teatru la noi în sat” s-a impus drept un proiect cu impact semnificativ asupra orizontului cultural al participanților.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.