Oameni, Evenimente, Povesti, Ghid

IMAGINARIUM aduce lumea bună a basmelor la Ploiești

1.95K 0

Unele dintre cele mai îndrăgite personaje ale basmelor care au încântat generații întregi pe toate meridianele se vor muta pentru o saptămână la Ploiești, unde are loc între 21 și 27 mai prima ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii și Tineret IMAGINARIUM. 

Astfel, dacă la mult mediatizata „Nuntă a anului” dintre Prințul Harry și actrița Meghan Markle au participat o serie de vedete și oaspeți de rang înalt din toată lumea, la festivalul de la Ploiești vor participa oaspeți din toate lumile imaginare închipuite de autori celebri, de la Hans Christian Andersen și L. Frank Baum la Jonathan Swift și William Shakespeare.

Nu va lipsi, desigur, Regina, Crăiasa Zăpezii fiind de altfel cea care va deschide Festivalul, luni, 21 mai, de la ora 10.30, în sala Teatrului Toma Caragiu, unde se va juca spectacolul Teatrului pentru Copii si Tineret Ariel Targu Mures, „Crăiasa zăpezii” în regia Georgetei Lozinca.

Gulliver și personajele lui Petre Ispirescu, Bambi și Mica Sirenă, Dorothy și Vrăjitorul din Oz plus multe alte personaje, unele prea bine cunoscute, altele pe cale să devină la rândul lor populare în rândul copiilor de toate vârstele, vor urca și ele în scenă pentru a asigura succesul Festivalului IMAGINARIUM, al cărui program complet îl găsiți aici.

În plus, organizatorii au pregătit o serie de ateliere, dar și momente artistice în aer liber, menite să completeze experiența participanților de toate vârstele și să creeze în oraș o atmosferă de poveste, despre care puteți afla mai multe vizitând pagina de Facebook a Festivalului.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.