Oameni, Evenimente, Povesti, Ghid

Invitație la Balul de sâmbătă seara

456 0

Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este programat în acest weekend într-un decor de vis, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Este vorba, desigur, despre Balul Filarmonicii, aflat la a treia ediție, care se anunță plină de surprize plăcute.

Pentru a le descoperi, vă invităm sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 18.00, la aceste eveniment unic, plin de eleganță și rafinament, în cadrul căruia pe scenă vor urca orchestra simfonică la al cărei pupitru dirijoral se va afla maestrul Ilarion Ionescu Galați, Corul Filarmonicii, condus de Eduard Dinu, precum și Ploiești Big Band Jazz Society.

Nu vor lipsi, însă, nici preparatele culinare care se vor constitui într-o veritabilă simfonie a gusturilor, în tandem, desigur, cu vinurile de colecție cu care vor fi răsfățați participanții la Balul Filarmonicii, pentru care, atenție, dress code-ul este black tie.

Iar dacă nu v-ați rezervat încă un loc, vestea bună este ca mai sunt câteva bilete, pe care le găsiți dând click aici.

Ne vedem, așadar, sâmbătă seară, la Bal!

 

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.