Oameni, Evenimente, Povesti, Ghid

M-am pus la mintea copiilor

267 0

Zilele trecute m-am pus la mintea copiilor. Ceea ce nu e deloc ușor pentru că – o cred din toata ființa –  copiii sunt cele mai bune versiuni ale noastre. Așa că, după decenii în care am strâns și purtăm drept povară o mulțime de prejudecăți și alte idei băgate pe gât de alții, e greu să te pui la mintea copiilor, lipsită de constrângeri si liberă să viseze cu ochii deschiși.

Pentru cei curiosi, iata si dovada că m-am pus la mintea copiilor.

Am făcut-o, cât am putut, la inaugurarea de către Organizația Umanitară Concordia a Casei familiale Elisabeth din Ariceştii Rahtivani, intrând în jocul copiilor care locuiesc aici și pictând cel mai frumos dovleac din placaj traforat pe care l-am ținut vreodată în mâini. Dacă nu mă credeți, întrebați-l pe Alexandru, unul dintre cei opt copii pentru care locul acesta este de acum acasă. Lui i-a plăcut atât de mult încât i l-am dăruit fără să stau pe gânduri, mai ales că mi-a promis că va avea grijă de el. Așa cum și alții, Oameni mari, au avut grijă de-a lungul ultimilor aproape 30 de ani să le găsească un cămin copiilor care au trecut prin “Ferma pentru copii”  a Concordiei din Ariceștii Rahtivani.

Odată cu inaugurarea Casei Elisabeth, Ferma a rămas fără locatari. Așa cum ne-au spus cei mici umplându-ne de emoție până la lacrimi,  „copiii au crescut, unii au plecat la scoală în oraș, alții la școala de meserii, unii au plecat la familiile lor, iar alții și-au făcut propriile familii. Ușor, ușor căsuțele nu mai aveau copii și s-au închis. Am rămas noi, cei mici, și parcă nu mai era așa frumos, nu aveam cu cine să ne jucăm, școala era parcă mai departe și totul era trist. Ne doream să fim mai aproape  de colegii de scoală, să ne putem juca cu ei, ne doream o casă în sat. Dorința noastră a fost auzită de oameni buni care s-au unit și au construit această minunată casă.

În casa Elisabeth vor locui opt dintre copiii pentru care echipa Organizației Umanitare Concordia nu a reușit să găsească o soluție de reintegrare familială, ea fiind ultima dintre cele trei case de tip familial inaugurate în Ariceștii Rahtivani în ultimii doi ani.

Casa, construită de la zero, are tot ce ți-ai putea dori, camere frumoase și luminoase, living, două băi, mașină de spălat rufe, bucătărie cu mașină de spălat vase, centrală termică și, ceea ce contează cel mai mult, opt copii frumoși cărora Concordia și cei care au ajutat organizația le-au dat ocazia să fie alături de colegii lor și să se simtă undeva acasă.

Când îi vezi și îi auzi, îți dai seama că nici nu mai contează câte eforturi și câți bani a costat implementarea unui astfel de proiect. Zâmbetul lor este neprețuit și ar trebui să mă credeți, doar am pictat alături de ei cel mai frumos dovleac traforat pe care l-am ținut vreodată în mâini.

Iar dacă vă întrebați ce se va întâmpla cu ferma, să știți că Oamenii de la Concordia au gânduri mari. Vor să o transforme într-o tabără în care copiii bolnavi și părinții acestora să regăsească puterea de a zâmbi. Dar pentru asta au nevoie de ajutorul nostru. Pe care sunt sigur că, dacă știți cât înseamnă  un zâmbet de copil, nu li-l veți refuza. Felicitări, Oameni frumoși de la Concordia!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.