Oameni, Evenimente, Povesti, Ghid

Paula Seling aduce Colindele autentice românești la Ploiești

134 0

Paula Seling, una dintre cele mai spectaculoase si mai elegante voci din muzica romaneasca  ajunge la Ploiesti, duminica, 15 decembrie 2019, la Casa de cultura a Sindicatelor,

Cunoscuta artista ne va duce o gala exceptionala cu colinde autentice romanesti si cantece de iarna.

Show-ul este conceput ca o intalnire cu toata familia, o celebrare a sarbatorilor care urmeaza sa vina, un moment in care sa ne reamintim bucuria de a darui si a primi.

„In copilarie, Craciunul era cea mai asteptata sarbatoare. Impreuna cu fratele, verisorii mei si copiii unor prieteni de familie, ne puneam la punct repertoriul de colinde si mergeam la colindat. Imi amintesc ca iernile erau foarte grele, cu zapada mare si frig, dar asta nu ne impiedica  sa colindam tot satul.

Si la noi veneau colindatori si „hitul” sarbatorilor era “Aseara pe-nserate” un colind superb  pe care il cant si azi, sub forma de „Poveste din Viflaim”. In timp, am tot inregistrat colinde si, cantand-le, am inteles ca printre lucrurile pe care trebuie sa le fac, este sa duc povestea nașterii Lui Iisus mai departe, prin colindele pe care le interpretez. Este o sarcina foarte importanta pentru mine pe care o fac cu toata dragostea.

De aceea aștept cu sufletul la gura acest concert in cadrul caruia voi incerca sa ofer publicului ploiestean toate experientele traite in satul de la bunici, in copilarie”, spune Paula Seling.

Turneul National „Colindam, Colindam” cuprinde 13 orase, incepe la 2 decembrie in Constanta, ajunge la 15 decembrie la Ploiestti/Casa de Cultura a Sindicatelor  si se termina la Timisoara la 23 decembtrie 2019.

 

Biletele sunt puse in vanzare si se gasesc AICI  sau la Carturesti Ploiesti

Un concert marca Sublime Romania

Partener media local: Ploiestii

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.