Oameni, Evenimente, Povesti, Ghid

Ploiești, orașul cu povești

363 0

Fără urmă de îndoială, unul dintre marile privilegii ale meseriei de jurnalist este acela că ai ocazia să asculți multe povești. Ei bine, în cei aproape 30 de ani de când scriu la ziar, vorbesc la radio sau fac emisiuni la televiziune am avut prilejul să ascult multe povești demne de a fi cuprinse în paginile unor cărți menite să fie citite de generațiile viitoare.
Cu toate astea, tare mă tem că pe unele dintre cele mai frumoase povești pe care le-as fi putut auzi nu le voi mai asculta sau citi niciodată. Iar asta doar din cauză că, pur și simplu, nu s-a găsit nimeni să îi iscodească și provoace la dialog pe protagoniștii lor înainte ca aceștia să pășească în altă lume.
Pe lângă câte astfel de povești nu vom fi trecut oare fiecare dintre noi? Istorii vechi, familiare bunicilor noștri, părinților, unor unchi și mătuși, unor vecini sau cunoscuți ori chiar unor străini întâlniți întâmplător, dar pe care nu ne-am făcut timp niciodată timp să le ascultăm cu adevărat, astfel încât să le reținem și păstrăm vii pentru cei care vor veni în urma noastră.
Ne facem atâtea griji, unii, pentru clădirile de patrimoniu lăsate în paragină, văzându-le cum mor puțin câte puțin, dar suntem, vai, atât de indiferenți la îngroparea definitivă a atâtor amintiri prețioase, ca și cum simplul fapt că în loc de cărămidă și mortar sunt clădite din cuvinte și emoții le-ar face mai puțin importante.
Din fericire, însă, în ultimii ani, cel puțin la Ploiești, asistăm la o adevărată frenezie în a conserva amintirile celor din generația părinților și bunicilor noștri, “moda” inaugurată de tânărul istoric Lucian Vasile și Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană odată cu lansarea seriei de volume de amintiri “Memento” fiind continuată de alți entuziaști precum voluntarii coordonați de prof. Virginia Apostol în cadrul proiectului “Viața… o poveste’ sau colegii de generație provocați la confesiuni  de cercetătorul Marius Bâzu.
Pentru mine, vă mărturisesc, fiecare astfel de poveste scoasă la lumină este cel puțin la fel de prețioasă precum o clădire istorică salvată de la demolare, astfel că nu pot decât să le fiu recunoscător și să-i felicit pe autorii unor astfel de demersuri, menite să ne ajute să vedem cu ochii martorilor oculari locuri, oameni și întâmplări de care altfel poate că n-am fi aflat niciodată.
Iar dacă, așa cum spunea Heinrich Heine, “Fiecare om este o lume care se naște şi moare odată cu el”, atunci odată cu fiecare poveste salvată de la uitare o lume condamnată la pieire este recuperată pentru generațiile care ne vor urma.
Din această perspectivă, orice efort de recuperare a amintirilor orașului merită încurajată și susținută fără rezerve, de la autoritățile care ar putea mobiliza atât fonduri cât și alte resurse pentru  conservarea acestui patrimoniu imaterial dar cu nimic mai puțin valoros, până la entități private care s-ar putea implica într-un generos efort colectiv de a păstra vii amintirile urbei noastre.
Iată de ce, în dublă calitate, de jurnalist și locuitor al Ploieștiului, din paginile unei reviste care ne provoacă din titlu să luăm atitudine, îi invit la rândul meu la dialog și acțiune pe această temă pe toți cei care iubesc acest oraș. Haideți, așadar,  să aducem la lumină poveștile orașului și pe oamenii din spatele lor, pentru că doar arătându-le respectul cuvenit celor din trecut le putem da motive de mândrie celor care trăiesc in prezent, dar și un ideal pentru care să lupte celor care reprezintă viitorul!
(Articol publicat în revista „Atitudini” nr. 2(167)/februarie 2021)

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.