Oameni, Evenimente, Povesti, Ghid

Republica de la Ploiești, farsă, lovitură de stat sau mișcare antidinastică?

130 0

La 8 august 1870, peste 3.000 de oameni au ieşit în stradă la Ploieşti şi au protestat faţă de monarhie. La 8 august 2019 se implinesc 149 de ani de la eveniment.

„Revoluţionarii“ doreau să-l înlăture de la tron pe Regele Carol I. La doar patru ani de la aducerea pe tronul României a principelui Carol de Hohenzollern, monarhia era puternic contestată, în contextul luptelor acerbe pentru putere purtate între liberali şi conservatori.

„Astăzi, când sper că s-a prescris vina mea contra monarhiei, am curajul s-o spun cu mândrie. Da, am fost unul dintre cei mai aprigi susţinători ai ordinii în Republica Ploeştilor”.  (I.L.Caragiale, Boborul).

8 august 1870- Ziua Republicii de la Ploiești. Asupra acestui eveniment petrecut în urmă cu aproape  un veac și jumătate s-au aplecat de-a lungul timpului condeiele cele mai  importante ale literaturii noastre clasice de la Eminescu și Caragiale. Nenea Iancu fiind și cel care a făcut ca  mișcarea de la Ploiești să intre în apanajul ficțiunii literare, a umorului de bună calitate sub comica denumire de ,,Republica de o zi de la Ploiești” ori Republica de la Ploiești.

De ceva vreme evenimentul a intrat și în atenția cercetătorilor și  istoricilor și  aceștia au reușit să scoată la iveală o  nouă istorie a  zilei de 8 august 1870, cu o altă abordare bazată pe documente noi, pe consultarea presei și arhivelor din străinătate, cu  alte perspective și reflecții asupra fenomenului petrecut  în  Ploieștiul secolului al XIX-lea.

În această descriere se aliniază lucrarea lui Dorin Stănescu, Republica de la Ploiești, apărută la editura Ploiești Mileniul III și tipărită  deja în două ediții 2016 și 2018, cea din urma cu sprijinul nostru Ploiestii.ro si Mioritic Media Consulting.

Dorin Stănescu pune în dezbatere și contestă cele două sintagme – Republica de la Ploieşti şi mişcarea antidinastică, care sunt împământenite în istoriografia noastră, căutând cu asiduitate alte răspunsuri la aceste veritabile canoane clasice care încă stăruie în mentalul colectiv şi expunându-le în mod sistematic în capitole care prezintă atât contextul naţional, cât şi internaţional, în strânsă legătură cu ecourile revoluţiilor din unele ţări europene şi mai ales ale Revoluţiei de la 1848. Ce a fost, de fapt, la Ploiești? se întreabă istoricul:

,,Putem vorbi despre o revoluţie la Ploieşti? Mişcare separatistă, centrifugă, care să proclame un nou stat, o „republică locală”, iar „prezidentul” să fie Candiano? Un 1848 recurent? Acţiune a „ocultei” masonerii? Lovitură de stat? Mişcare antidinastică? Luptă pentru schimbarea formei de guvernământ? Revoltă, răzmeriţă locală? „Răscoală”, cum o califică Tribunalul Ilfov, în dosarul de acuzare al lui B.P. Hasdeu din 1870? „O comedie”, cum îi zice Fleva la proces? „Copilărie”, cum o numeşte ziarul Românul? O acţiune neserioasă cu eroi de mucava şi cu accente de comedie caragialească? “

 

Răspunsul îl veți găsi în cartea ,, Republica de la Ploiești” aflată în librăria Cărturești din AFI Ploiești.

Cartea o puteți comanda și on-line EXC:LUSIV  pe www.ploiestii.ro si pe pagina de facebook https://www.facebook.com/Ploiestii.ro/ cu o reducere de 25% toata luna august.                                                   Valabil doar pe site : Pret nou 23,99 lei (Pret vechi 31.99lei)-Cu predare oriunde in Ploiesti.

Sursa: Dorin Stanescu, Asociatia Culturala Ploiesti „Mileniul III”,  Mioritic Media Consulting

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.