Oameni, Evenimente, Povesti, Ghid

Sprechen Sie Rumänisch? Warum nicht?

580 0

Studenții Universității Tehnice din Cottbus (BTU Cottbus – Senftenberg) din landul german Brandenburg, la cca. 100 de km de Berlin, învață cu entuziasm limba română de la o ploieșteancă doctor în literatură și interculturalitate.

Este vorba despre Cătălina Ene Onea, absolventă a unui doctorat în literatură şi interculturalitate la Universitatea Humboldt din Berlin (în colaborare cu Universitatea Complutense din Madrid) şi a unui master în comunicare interculturală la Bucureşti şi Berlin, autoare a mai multor volume de poezie, eseu, proză, deţinătoare a unor importante distincţii şi premii literare.

La Cottbus se învață limba română în cadrul unui program binațional al Universității Tehnice BTU – Facultatea de Științe Sociale, Departamentul de Asistență Socială, desfășurat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, având-o drept coordonatoare pe Doinița Grosu, asistent social.
Studenții germani au cursuri de limbă și cultură română în primele două semestre, acestea fiind integrate într-un studiu clasic de asistență socială cu accent pe aspectele de interculturalitate și transnationalitate. Ei învață în primă fază atât despre sistemul de asistență socială din România, cât și despre aspecte migraționale în asistența socială, urmând ca în al doilea an universitar să studieze în Timișoara, respectiv să facă practică la o organizație de profil din România. Pentru ultimele două semestre ei se întorc în Germania, unde își pregătesc lucrarea de Bachelor pe o temă legată de experiența lor din România in care se opresc și asupra unor concepte precum migrație și transnationalitate. La finalul cotutelei, studenții primesc o diplomă din partea celor două Universități partenere (Doppelabschluss), cu recunoștere pe plan internațional.

În cadrul aceluiași program, studenți români de la Timișoara vin să studieze la Cottbus și să facă practică în Germania. Totodată, pentru facilitarea unui progres cât mai rapid în învățarea celor două limbi, s-au pus bazele și unui program de tandem lingvistic în colaborare cu Centrul Cultural German din Timișoara.
În imagine: Doinita Grosu (in dreapta), asistent social, coordonator program, și Dr. phil. Cătălina Ene Onea, profesor limba și cultura română în cadru intercultural

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.